Dan Goia – consultanta logistica, stivuitoare si echipamente depozit

consultanta logistica, stivuitoare si echipamente depozit

Regenerare acumulatori

SRS este un polimer organic revoluţionar, inventat, patentat şi produs în Japonia. Datorită proprietăţilor sale, SRS a fost premiat în anul 2000 cu echivalentul nipon al premiului Nobel. SRS este un produs ecologic, 100% biodegradabil. Nu este coroziv, inflamabil şi este solubil în apă.

 

Fenomenul de îmbătrânire a acumulatorilor

Uzura acumulatorilor pe bază de plumb şi electrolit acid apare ca urmare a acumulării în timp a unui strat de sulfat de plumb (PbSO4) pe electrozi. În acelaşi timp, ca urmare a reacţiilor chimice scade concentraţia acidului sulfuric care îndeplineşte funcţia de electrolit. Acest fenomen are ca rezultat creşterea rezistenţei interne a acumulatorului. Efectul direct al unei rezistenţe interne mărite este scăderea performanţei respectiv a capacităţii de înmagazinare a energiei. Conform statisticilor, 90% din acumulatorii care se casează sunt victimele sulfatării.

Fenomenul de sulfatare are loc treptat în decursul timpului, capacitatea efectivă a acumulatorului scăzând până la punctul în care acesta nu mai poate fi folosit. Sulfatarea este un proces permanent care are loc chiar şi în situaţia în care acumulatorul nu este în exploatare. De aceea producătorii recomandă încărcarea acumulatorilor depozitaţi şi neutilizaţi la un interval de timp (uzual 6 luni).

 

Principiul de funcţionare

SRS penetrează stratul de sulfat depus pe electrozii acumulatorului, aderând direct la plumbul din care este făcut electrodul. În urma acestui proces sulfatul se desprinde de pe electrozi şi eliberează electrodul, molecula de sulfat fiind returnată către electrolit. Astfel se reface balanţa chimică şi se inversează procesul de uzură. După eliberarea electrodului, SRS face priză la acesta, acoperindu-l şi protejându-l de sulfatarea ulterioară pentru o perioadă de minim 2 ani.

Faţă de soluţiile de care au la bază echipamente care sparg stratul de sulfat prin încărcări controlate cu curenţi de înaltă frecvenţă (aşa numitele regeneratoare baterii), soluţia bazată pe aditivul SRS prezintă mai multe avantaje din care amintim: Simplitatea procedurii, posibilitatea de a regenera mai mulţi acumulatori dintr-o dată, necesitatea unei singure încărcări după aditivare în loc de mai multe, costuri mult mai mici ale aparaturii. De asemenea folosirea SRS nu forţează acumulatorul, deci nu apare riscul de a afecta integritatea electrozilor.

Rezultatele după adiţia de SRS într-un acumulator în stare terminală se văd imediat. La o săptămână după operaţiune, în condiţii de exploatare normală acumulatorul va ajunge să funcţioneze aproape de întreaga sa capacitate. După două săptămâni electrolitul cu aspect noroios va deveni perfect curat.

S-a constatat că în urma restaurării cu SRS, majoritatea acumulatorilor ajung la 95-97% din capacitatea pe care au avut-o când a ieşit din fabrică!

 

Ce tipuri acumulatori pot fi regeneraţi?

Toate tipurile de acumulatori cu electrolit pe bază de plumb-acid utilizaţi în automobile, electrocare, stivuitoare, aplicaţii industriale, telecomunicaţii, inclusiv cei din categoria “fără întreţinere” cum ar fi AGM VRLA, Gel, OPzV.

 

Avantaje

  • Economii pentru beneficiari de până la 50% din costurile de întreţinere şi schimbare a acumulatorilor.
  • Economii de până la 30% la factura de energie electrică. Acumulatorii uzaţi consumă mai mult curent la încărcare decît cei noi.
  • Încărcări mai rare (timpi mai lungi de exploatare între două încărcări) la bateriile de tracţiune.
  • Beneficii pentru mediu prin reducerea drastică a cantităţii de baterii scoase din exploatare.
  • Garanţie pentru bateriile restaurate prin OP1

 

Firme precum Toyota, Mitsubishi, China Telecom folosesc pe scară largă SRS, protejând mediul şi economisind sume importante. Avantajele folosirii SRS au fost recunoscute pe plan internaţional, în prezent existând o reţea de distribuţie în regim de franciză în 23 ţări.

logo

UTilaje reciclare deseuri

Utilaje reciclare deseuri

Suntem aici pentru a va oferi produse si servicii de calitate la standarde europene, reprezentand parteneri consacrati in domeniul reciclarii deseurilor.
Avem convingerea ca impreuna vom gasi solutii pentru a satisface necesitatile si cerintele dvs., asigurand calitate, promptitudine, flexibilitate in adaptarea la specificul afacerii dvs.
Daca sunteti implicat in afaceri cu deseuri reciclabile, aveti probleme cu gestionarea deseurilor reciclabile in firma Dumneavoastra sau sunteti operator de salubritate, sunteti in locul potrivit! Avem solutii de cea mai buna calitate pentru orice problema legata de deseuri reciclabile sau menajere pentru orice dimensiune a afacerii Dumneavoastra. Suntem dealer autorizat pentru Romania al firmei Bramidan din Danemarca pentru prese verticale de balotat carton,folie ,PET,doze de aluminiu ladite de plastic si lemn.Foarte rapide si eficiente, cu consum de energie electrica foarte mic,proiectate pentru realizarea de baloti la dimensiunile ideale pentru transport eficient.

Va putem oferi prese automate tip canal pentru procesarea rapida a unor cantitati mari de material reciclabil
Suntem dealer autorizat pentru Romania al firmei Werner&Weber din Austria producator de prescontainere si prese stationare pentru deseuri menajere sau reciclabile.De la acelasi partener va putem oferi statii de transfer al deseurilor, foarte eficiente ,proiectate si dimensionate conform cerintelor dumneavoastra

Deasemenea gasiti in oferta noastra tocatoare pentru lemn sau plastic ,perforatoare pentru PET si desfacatoare de saci pentru statiile de sortare deseuri. Pentru reciclatorii din domeniul materialelor neferoase putem oferi mori de macinat cabluri si despicatoare de cabluri pentru orice dimensiune a cablurilor,cu actionare manuala sau electrica. Impreuna cu partenerii nostrii va putem oferi solutii pentru statiile de sortare a deseurilor indiferent de cantitatile anuale de procesat.Putem sa va oferim solutii complexe care sa includa sortarea automata a deseurilor si utilaje pentru producerea de energie electrica si termica din biogazul produs de deseurile menajere care ajung in statia de sortare.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne contactati telefonic sau prin e-mail !

Mobil:0040-735.938.354

e-mail: dan.goia@ymail.comprese orizontale prese verticale

SENSiA

SENSiA

Proximity detection and warning system

Proximity detection and warning system

concept-stivuitor

Echipamente

Odată cu lansarea gamei de transpalete electrice cu operator pedestru AXIA ES, Mitsubishi Forklift Trucks îşi completează gama de echipamente destinate aplicaţiilor în depozite. Utilizatorii pot alege unul dintre cele 15 modele standard din gamă, cărora li se pot adăuga o serie de funcţii speciale pentru a crea echipamentul adaptat nevoilor fiecărui client în parte

Denumirea, inspirată din cuvântul „axis“ (axă) a fost aleasă pentru a reflecta manevrabilitatea excepţională a acestor echipamente, chiar şi în cele mai înguste locuri. Reprezentanţii producătorului Mitsubishi afirmă despre echipamentele din gama AXIA că sunt „echipamente absolute“, versatilitatea acestora şi diversitatea modelelor disponibile răspunzând nevoilor multor spaţii de lucru.

Cu o unitate de putere extrem de compact, un şasiu foarte îngust, vizibilitate excelentă şi un braţ de comandă modern şi foarte uşor de utilizat, modelele AXIA pot opera la bordul vehiculelor, în aplicaţii de stivuire sau în alte situaţii în care spaţiul este limitat. În astfel de condiţii, operatorul poate schimba setarea şi trece în modul de siguranţă pentru a menţine viteza redusă.

Echipamentele din seria AXIA ES sunt disponibile în variante de 1, 1,2, 1,4 şi 1,6 tone. De asemenea, acestea pot ridica sarcina până la 5,4 metri şi apoi se pot deplasa cu încărcătura pe o distanţă de peste 50 de metri. Pentru distanţe mai mari, utilizatorii pot solicita, pentru transpaletele de 1,2 şi 1,6 tone, o platformă pliabilă pentru operator. Cu toate că transpaletele lucrează foarte rar în medii cu praf, apă, rugină sau manevrarea dură, echipamentele AXIA pot face faţă cu succes acestor provocări. Şasiul etanş, construcţia rezistentă la apă, transmisia etanşă, precum şi alte caracteristici fiabile şi uşor de întreţinut,dezvoltate de către Mitsubishi pentru binecunoscuta gamă PREMIA ES sunt disponibile şi pentru echipamentele AXIA.

Distribuitor autorizat pentru România al echipamentelor Mitsubishi este compania Mobilift Srl.

stivuitor portabil

Stiati ca:

Ambalajul tip PET. Prescurtarea numelui acestui tip de ambalaj vine de la polietilena tereftalata, un polimer obținut din petrol. Proprietățile sale îl fac deosebit de util pentru ambalarea lichidelor, înlocuind în multe cazuri sticla.

Cantitățile din ce în ce mai mari de PET folosite la ambalare și rezistența foarte mare la acțiunea factorilor naturali, impun colectarea selectivă a acestor deșeuri de ambalaje.
Pentru fabricarea unui kg de material PET se utilizează aproximativ 2 kg de petrol și importante cantități de energie.
Dozele metalice pentru băuturi sunt fabricate din aluminiu, un material deosebit de valoros pentru industrie.
PLASTIC ȘI METAL:
Descompunerea naturală a plasticului în mediul inconjurator necesită peste 500 de ani din cauza materialelor care îl alcătuiesc?
Din 10 Pet-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor, iar din 50 de Pet-uri se poate face un pullover?
Producţia de plastic utilizează 8% din producţia de petrol a globului.
Reciclarea plasticului reduce generarea de CO2 de 2.5 ori.
La reciclarea unei tone de plastic se economisesc până la 800 tone de petrol brut.
Aluminiu este 100% reciclabil?
In fiecare secundă se reciclează 630 de cutii de oțel?
Un televizor poate funcționa trei ore încontinuu cu energia economisită prin reciclarea unei cutii de aluminiu?
O doză de aluminiu se degradează în cca. 500 de ani.
Reciclarea unei tone de oţel reduce cu 86% emisiile de gaze în aer şi reduce cu 76% poluarea apei.
Reciclarea a 1 tonă de oţel înseamnă economisirea a 1.28 tone gunoi solid şi 1.5 tone minereu de fier
Ambalajele din hartie carton sunt obținute din celuloză, reciclarea lor salvând milioane de copaci anual. Fibra celulozică se deteriorează dupa 4 cicluri de reciclare, deci prin colectare selectivă se poate introduce același material în circuitul economic de 4-5 ori!
Ambalajul din carton utilizat pentru lapte și suc este un ambalaj compozit fabricat din hârtie-carton de cea mai bună calitate, conținând folii protectoare din aluminiu și material plastic. Luând în considerare calitatea excepțională a fibrei celulozice din care sunt fabricate aceste ambalaje, colectarea selectivă și reciclarea lor este deosebit de importantă.
HARTIE si CARTON:
La tipărirea unui cotidian de mare tiraj se folosesc 3000 metri cubi de lemn, adică 1500 de arbori cu o varsta de 50 ani?
Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hârtie?
Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci?
La reciclare se folosesc mai puţină energie şi apă decât la fabricarea hârtiei din arbori?
1 tonă de hârtie reciclată = 27 kg de noxe mai puţin?
Ambalajele de sticla se obțin din dioxid de siliciu în amestec cu silicați ai unor metale.
Sticla este un material amorf, fără punct de topire definit, și se poate recicla la infinit.
STICLA:
Sticla are nevoie de 1 milion de ani pentru a se descompune în bucățele mici?
Sticla poate fi reciclată la nesfârșit fără să își piardă din calități?
Cioburile de sticlă constituie un material de înlocuire a materiilor prime?
Producerea unui borcan din sticlă reciclată se face cu mai puţin consum de energie?
În fiecare lună oamenii aruncă sufiente sticle si borcane încât să umple un zgârie-nori? Toate acestea ar putea fi reciclate!
O tonă de sticlă topită înseamnă 315 KG de CO2 în atmosferă
Prin reciclarea unei tone de sticlă se economisesc 1.2 tone de materii prime (soda, nisip, feldspat).

Gestionarea deseurilor-reciclarea

Recuperarea materialelor

Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea materialului, sortare care începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor.
Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere,oțelul din ambalaje alimentare și sprayuri,polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene – HDPE) și ambalajele de polietilentereftalat(engleză Polyethylene terephthalate -PET),sticlele și borcanele,hârtia din ziare și reviste, cartonul din ambalaje.Pot fi recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride – PVC), polietilena de joasă densitate (engleză Low-density polyethylene – LDPE),polipropilena(PP) și polistirenul(PS), deși acestea nu sunt colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conținând câte o singură componentă, ceea ce ușurează reciclarea. Prin comparație, reciclarea echipamentelor electrice și electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.

În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deșeurile amestecate prima operație este mărunțirea, care este operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, rașpeluri. Urmează sortarea dimensională în site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă) și, eventual, sortarea manuală. Urmează operații de purificare prin spălare. Deșeurile sortate și purificate sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.
Dacă deșeurile amestecate conțin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă trebuie separate dinainte pe cât posibil celelalte materiale recuperabile.
În România recuperarea este efectuată de o serie de Societăți specializate în tratarea deșeurilor în vederea reciclării.
Prelucrarea biologică

Amenajare de compostare.
Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și hârtia, pot fi valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent îngrășământ agricol. în timpul compostării se produce biogazcu un mare conținut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalații amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat.
Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalații individuale din gospodării, cât și în mari instalații industriale (ex. stații de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât și anaerobă.
O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din stațiile de epurare a apelor uzate orășenești sau din stațiile de epurare industriale.
Materiile combustibile pot fi obținute atât prin prelucrare biologică, cât și prin procese de piroliză și gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziție și mai bună, format din monoxid de carbonși hidrogen.
Recuperarea energetica
Deșeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul(deșeuri lemnoase din culturi, deșeuri de prelucrare din industria lemnului și din demolări),gazul de depozit și biogazul. Lemnul are o putere calorifică de 14–17 MJ/kg. Dar gazul de depozit și biogazul au compoziții asemănătoare și puteri calorifice de 20–25MJ/m³N.Ca urmare ele pot fi arse în instalații menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.

managementul deseurilor

BALOTAREA DESEULUI LA SURSA
In ultimii ani, interesul pentru rezolvarea problemei deseurilor a crescut foarte mult in Romania. Salubritatile si colectorii de deseuri sunt intermediari in comertul cu reciclabile. Pentru cantitati semnificative de deseuri, rolul lor fiind sa colecteze, sa compacteze si apoi sa valorifice deseul in incinta producatorului de deseuri, lucru pe care il poate face orice firma care are o activitate unde se produc deseuri. Ei desfasora o activitate intermediara care este mai putin eficienta in comparatie cu o statie de sortare. Avantajul este ca deseurile ajung direct la reciclator.
Exista si o alta modalitate, deseul rezultat din activitatea dvs nu este o povara, aici sunt o parte din banii dvs, pe care vreti sa-i recuperati.
Solutia se afla in Suedia care are un grad de reciclare de 98% si un cost foarte ridicat pentru manopera. Utilizand urmatoarele reguli ei reusesc sa faca acelasi lucru pe care il facem noi dar fara manopera aditionala:
Cand se produce deseul  se tine cont de material si se amplaseaza separat. Asta nu necesita manopera aditionala.
Lucratorul ridica deseul rezultat si pe traseul lui pune deseul direct in presa, inchide usa si isi continua traseul.  Singura manopera aditionala aici este inchiderea usii.
Cand se aprinde indicatorul “balot gata”, fiecare lucrator leaga si scoate balotul din presa, se transporta cu carucior/transpaleta intr-un loc mai putin aglomerat. Cu o presa dimensionata corect, nu trebuie sa rezulte mai mult decat unu pana la doi baloti pe zi. Operatiunea de scoatere balot dureaza max. 5 minute.
Presa se dimentioneaza pentru a putea fi alimentata cu toate deseurile unui lucrator intr-o singura alimentare. Presa fiind mica se amplaseaza langa/pe traseul lucratorilor care manipuleaza deseuri. In felul asta se reduce logistica interna: se face un singur drum cu un balot in loc de 20 drumuri. In cazul in care exista o cantitate semnificativa de deseuri si loc de stocare, se poate trimite un camion de 22 tone de deseuri direct la reciclator

%d bloggers like this: